5 persoane au considerat această informație folositoare

Ciucurii sunt startul perfect pentru îndeletnicirile creative ale multor copii, de la puișori drăguți și iepurași albi pufoși pentru Paște, până la Moși Crăciun și oameni de zăpadă durdulii pentru Crăciun. Te întrebi cum poți să faci acasă ciucuri din lână și ambalaje reciclate? Ghidul nostru îți arată două moduri simple de a face ciucuri, folosind o rolă de hârtie igienică Zewa și cartonul de la cutia de șervețele faciale Zewa.
Atunci când faci ciucuri, recomandarea noastră este ca un adult responsabil să se ocupe de tăiatul materialelor, iar micul asistent poate să aibă grijă de asamblare.
Cum să faci ciucuri din lână și tuburi de hârtie igienică
Această metodă ușoară pentru crearea ciucurilor din lână presupune utilizarea a două tuburi de hârtie igienică Zewa pentru a crea doi ciucuri mari și pufoși.
Durează 20 de minute
Materiale necesare
- 2 tuburi de hârtie igienică Zewa
- Lână
- Foarfecă ascuțită
Pentru început, pune două tuburi de hârtie igienică unul lângă altul. Începe să înfășori lâna în mijloc, prinzând capătul înăuntru. Continuă să înfășori de mai multe ori, până ajungi să ai o cantitate suficientă de lână.
Apoi, ia încă o bucată de lână și înnoad-o în jurul ghemului format în mijlocul celor două tuburi de hârtie igienică. Fă un nod ușor.
Desprinde cu grijă ghemul de lână de pe tuburi. Acum leagă lâna la mijloc, pe lungime și fă un nod care să țină ghemul de lână la un loc.
Taie cu grijă împrejurul ghemului de lână, cu o foarfecă ascuțită.
Folosește-te de degete pentru a da o formă finită ciucurelui și taie cu foarfeca excesul de material.
Cum să faci ciucuri din carton
Când vine vorba de crearea ciucurilor din cercuri de carton, folosește cartonul de la o cutie goală de șervețele faciale Zewa aplatizată, pentru a crea orice dimensiune de ciucure. Cu cât este mai mare cercul, cu atât mai mare va fi ciucurele.
Durează 30 de minute
Materiale necesare
- Cutie goală de șervețele faciale Zewa
- Pahar mic sau obiect circular similar
- Monedă
- Lână
- Foarfecă ascuțită
Deschide și turtește o cutie de șervețele goală. Pune paharul pe carton și trasează în jurul lui de două ori, iar apoi decupează cele două cercuri.
Pune moneda în mijlocul cercurilor și trasează în jurul lor, folosind un creion.
Apoi, pune împreună cele două cercuri, înțeapă cartonul pe mijloc și începe să decupezi cercul interior.
Acum înfășoară lâna în jurul cercurilor de mai multe ori. Cu cât este mai mult înfășurat, cu atât va fi ciucurele mai mare și mai pufos.
Când ești mulțumit de cantitatea de lână din jurul cercurilor, trece foarfeca prin mijlocul lor și începe să tai. Asigură-te că nu cad bucăți de lână prin gaura centrală.
Mai taie o bucată de lână și, cu grijă, înfășoar-o împrejurul cercurilor de carton.
Fă un nod cât mai strâns posibil, apoi înlătură cercurile și ajustează ciucurii.
După cum poți vedea în cele două ghiduri, odată ce ai învățat cum să faci ciucuri din lână, poți să creezi o gamă întreagă de ciucuri colorați. Apoi, poți să-ți folosești imaginația pentru a crea tot felul de lucruri distractive pornind de la crearea ciucurilor din carton. Pune câțiva ciucuri în linie, pentru a crea o omidă sau lipește unul deasupra celuilalt, pentru a da naștere la diverse figurine. Acum că știi cum să faci ciucuri din lână, îi poți face cu orice ocazie.
Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.
