Decorațiuni de perete frumoase, din carton reciclat

поделки из картона

Dacă pereții tăi au nevoie de puțină culoare și coșul de materiale de reciclat este plin, aceste frumoase decorațiuni de perete vor rezolva ambele probleme, iar tu vei avea parte de distracție. Ai aici niște idei fabuloase de obiecte din carton pentru adulți și copii, care sunt versatile și, mai ales, ușor de făcut și vor transforma vechile cutii de șervețele și tuburi de hârtie igienică în decorațiuni frumoase pentru pereții casei.

Aceste idei de artă și artizanat din carton sunt o activitate minunată pentru familie, dar în timp ce copiii se vor delecta cu pictatul și lipitul, recomandăm ca un adult să se ocupe cu tăiat și decupat.

Decorațiuni 3D din carton pentru perete

Prima dintre ideile noastre de artă din carton este o decorațiune geometrică și jucăușă. Folosește șablonul pentru a construi multe forme de piramidă din cutii de șervețele faciale Zewa, colorează-le cum vrei, iar apoi lipește-le una de alta. Fă-le cât de mici sau mari vrei și lasă-ți imaginația să zburde. Decorațiunile din carton pentru adulți (sau copii) nu o să arate mai profesionist de atât!

Durează aproximativ 3 ore

Materiale necesare

  • Cutii goale de șervețele faciale Zewa
  • Șablon de piramidă
  • Hârtie
  • Foarfecă
  • Vopsea pastelată
  • Pensulă
  • Lipici
  • Carton A1
  • Cutter
  1. cardboard art geometric wall art 01Deschide cu grijă o cutie de șervețele faciale și aplatizeaz-o. Trasează în jur șablonul de piramidă și decupează. Marchează liniile punctate, îndoaie și asamblează piramida aplicând lipici pe aripioare, pentru a le lipi. Repetă pentru a mai face 9 piramide.
  2. cardboard art geometric wall art 02Pictează laturile piramidei în culoarea pastelată pe care o preferi și lasă să se usuce. Dacă folosești o culoare diferită pentru fiecare latura o să creezi niște efecte interesante, așa că nu-ți fie teamă să experimentezi.
  3. cardboard art geometric wall art 03Ia cartonul A1 și aranjează piramidele într-un model. Când ești mulțumită de rezultat, lipește fiecare piramidă, una lângă alta. Lasă să se usuce.
  4. cardboard art geometric wall art 04Taie cu grijă pe lângă forma piramidelor cu un cutter, pentru a avea forma finală. Acum poți să pui obiectul creat pe perete, folosind agățători pentru tablouri.

Ghirlandă de flori, din cartonul tuburilor de hârtie

Te-ai uitat vreodată la un tub de hârtie igienică și te-ai gândit că ar putea să fie o floare frumoasă? Nu? Atunci vei fi probabil surprins să descoperi că poți să transformi tubul de hârtie igienică Zewa într-o frumoasă ghirlandă de flori de agățat pe perete, dacă urmezi acești pași simpli pentru decorațiuni din tuburi de carton. Vezi mai jos cum poți să faci această idee de artă și artizanat din carton o realitate.

Durează aproximativ 2 ore

Materiale necesare

  1. cardboard art toilet roll flowers 01Roagă-i pe cei mici să aplatizeze tuburile de hârtie și ajută-i să măsoare secțiuni de 1 cm lățime înainte de a le tăia.
  2. cardboard art toilet roll flowers 02Dă-le sarcină copiilor să se ocupe cu pictatul pe interior și exterior al viitoarelor petale, folosind vopseluri pastelate după propriul plac. Roagă-i pe cei mici să șteargă urmele de vopsea cu un prosop de bucătărie umed în timp ce lăsați petalele să se usuce.
  3. cardboard art toilet roll flowers 03Ia cinci petale și așază-le sub forma unei flori. Lipește petalele una lângă alta cu lipici și lasă să se usuce. Repetă acești pași până când ai numărul dorit de flori (sau până când ai folosit toate tuburile goale de hârtie igienică de care dispui)
  4. cardboard art toilet roll flowers 04Aranjează florile după plac înainte de a le lipi una de alta și lasă să se usuce. O dată uscate, lipește-le de perete folosind adeziv (testează adezivul înainte pe o bucată mică și ascunsă de perete pentru a te asigura ca nu lasă urme).

Sperăm ca tu și cei mici să vă distrați creând aceste proiecte de artă și artizanat din carton. Dacă pereții încep să arate prea golași, întotdeauna poți să recrutezi micii asistenți pentru a strânge materiale – și, între timp, să-i înveți despre importanța reciclării.


A fost folositor acest articol?Mulțumim pentru feedback!
sau

Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.

Abonează-te la newsletter și bucură-te de noutățile Zewa.

Primește cele mai noi informații și oferte speciale

Urmărește-ne